luni, 25 noiembrie 2013

Avantaje si dezavantajele unui blog in web design ...

   Acum ceva timp am primit un telefon de la o buna prietena, m-a intrebat senin „care sunt avantajele si dezavantajele unui blog?”, eu am avut discutii si i-am explicat, insa am observat ca nu am fost suficient de succint si drept urmare mi-am zis sa scriu un articol despre asta pentru a prezenta coerent avantajele si dezavantajele unui blog.
   A avea un blog poate fi un mod distractiv si interesant pentru a exprima opinii si interactiona cu oamenii.

Insa totusi care sunt avantajele si dezavantajele ?
In definitiv blog-ul este totusi un jurnal online nu-i asa ? De aici a plecat fenomenul asta...

   Pentru inceput trebuie sa specific ca la modul in care s-a dezvoltat fenomenul jurnalului online s-ar cam impariti in doua mari si late categorii, mai precis bloguri personale si bloguri de afaceri care sunt utilizate de firme in diferite scopuri precum promovarea noilor produse sau servicii, interactiunea cu potentialii clienti sau cu presa si foarte important, obtinerea feedback-ului in ceea ce priveste activitatea firmei.
   Avantajele oferite de bloguri sunt rapiditatea si usurinta actualizarii sau adaugarii informatiilor. Este o metoda excelenta de a tine un jurnal zilnic de evenimente, insa aceasta facilitate poate avea si efecte negative asupra blogurilor de afaceri. In cazul in care, din diverse motive, un blog al unei companii nu este actualizat cel putin saptamanal cu informatii proaspete este foarte probabil ca vizitatorii sa-si creeze o impresie negativa cu privire la acea firma – nepasare, indolenta, neseriozitate.
   Un alt avantaj al blogurilor este usurinta de a impartasi opinii personale legate de diferite subiecte de actualitate. Tenta personala a comunicarii specifica blogurilor poate constitui un dezavantaj in blogurile de afaceri. In cazul acestora, mesajul trebuie sa transmita viziunea companiei.

   Am prezentat succint dezavantajele blogurilor de afaceri, insa cu siguranta acestea aduc si numeroase avantaje companiilor:
- rapiditatea cu care informatia ajunge la clienti
- instiintarea clientilor cu privire la promotii, oferte speciale sau noi produse/servicii (o alternativa foarte buna la trimiterea de mass messages, care sunt considerate SPAM)
- generarea de trafic pe site-ul firmei, prin integrarea blogului si schimbul de linkuri site-blog.

   La inceputul acestui articol am prezentat avantajele blogurilor personale, insa acestea prezinta si un potential dezavantaj si anume: dezvaluirea, constienta sau nu, a unor informatii care nu este indicat sa devina publice – nume complet, adresa, CNP sau chiar cont bancar.

   De aceea, mare atentie cand utilizati in textele de pe blog informatii personale deoarece se poate intampla ca acestea sa fie folosite impotriva dumneavoasta. Desi aveti posibilitatea sa stergeti usor textele de pe blog care contin informatii personale, neplacerile pot continua, deoarece paginile indexate raman in memoria motoarelor de cautare - cum ar fi Google.
   Avantajele si dezavantajele blogging-ului sunt numeroase, dar in cele din urma depinde de dumneavoastra sa decideti daca un blog este sau nu o varianta care merita luata in calcul cand vorbim de web design.
   Pentra a incheia intr-o nota persoanala, consider ca blogul este un mod excelent de a comunica si de a face schimb de experienta pe web - evident, daca este utilizat corect.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.